Numele icoanei: Icoană Sf. Ier. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei
Locul unde a trăit: Mira Lichiei, Patara (sud-vestul Asiei Mici)
Perioada în care a trăit: 280 – 345 d.Hr.
Sf. Moaște: Bari, Italia.
Data prăznuirii: 6 decembrie.
Ocrotitorul celor nevoiași și al tinerilor care își doresc să se căsătorească.
Data de livrare: Marti, 10.11.2026
Imprimarea este făcută pe un carton special, texturat, de 300 gr. (la mărimile mici, A5 și A4) sau pe pânză CANVAS la mărimile mari (A3, A2 și A1).
Suportul pe care este aplicat cartonul/ pânza este lemn tip MDF de 16 mm.
Lemnul și cartonul sunt șlefuite în mai multe etape succesive.
Pe spate este bătută o agățătoare aurie, iar icoana este pusă într-un plic antișoc, cu bule, de culoare kraft.
Lacurile folosite (atât lacul colorat, de culoarea cireș, cât și cel incolor) sunt pe bază de apă, așa încât este nevoie de atenție la acțiuni mecanice/ zgârieturi/ lovituri pentru a nu se crăpa straturile de protecție.
S-a născut din părinți dreptcredincioși înstăriți, Teofan și Nona.
A săvârșit minuni încă de la naștere, mâncând doar de la sânul drept al mamei, iar miercurea și vinerea doar o dată pe zi, seara. În copilărie iubea să se roage și să citească cărți duhovnicești.
După ce a devenit preot și mai târziu ierarh, a continuat să facă milostenie, să postească aspru și să se roage mereu.
A luptat împotriva eresurilor lui Arie, inclusiv la Sinodul de la Niceea din 325.
Printre evenimentele marcante din viața Sf. Nicolae se numără: salvarea celor trei fecioare de la desfrânare prin vânzarea averii sale, salvarea corabiei de la scufundare în timpul furtunii, învierea unui corăbier, tăierea unui copac în care se aflau demonii, arătarea în vis împăratului Constantin și lui Avlavie.
Cu imprimare pe carton aplicat pe blat MDF:
A5 (15x21 cm) - 89.80 lei
A4 (21x29 cm) - 119.80 lei
Cu imprimare pe pânză canvas aplicată pe blat MDF:
A3 (29x42 cm) - 179.80 lei
A2 (42x59 cm) - 279.80 lei
A1 (59x84 cm) - 439.80 lei
*** La icoanele care au boltă, prețul este puțin mai mare.
Costul curierului este de 20 RON prin Cargus.
La comenzile mai mari de 490 RON, transportul este GRATUIT.
Pentru icoanele aflate ÎN STOC, livrarea se face în 3-4 zile lucrătoare.
Livrarea icoanelor cu statusul LA COMANDĂ se face în termen de:
pentru dimensiunile A5 și A4 - 10 zile lucrătoare.
pentru dimensiunile A3, A2 și A1 - 18 zile lucrătoare.
pentru comenzile personalizate/ care nu sunt pe site - aproximativ o lună.
Realizăm la comandă și alte modele de icoane decât cele de pe website-ul nostru. Ne puteți contacta oricând la numărul de telefon 0763 333 724, sau prin mesaj pe Whatsapp pe același număr de telefon ori prin email la adresa contact@lapangar.ro sau fizic la sediul atelierului nostru, în sat Chicerea, comuna Tomești, județul Iași.